

Managementul unui proiect de construcție eCommerce (Partea 1): Pregătirea cerințelor
- opinion
- management
Ești responsabilul pentru construirea magazinului online în compania ta, sau cel mai probabil, migrarea magazinului actual către unul nou. Felicitări!
În această serie de articole, te vom ajuta cu o descriere a procesului la care trebuie să te aștepți, deciziile pe care va trebui să le iei și toate lucrurile la care trebuie să fii atent în acest proiect. Din moment ce migrarea de la un magazin vechi la unul nou este un proiect mai dificil decât construirea unui magazin de la zero, ne vom concentra pe acest scenariu.
Să începem!
Procesul de construire a unui nou magazin online va avea următoarele faze:
- Pregătirea cerințelor
- Alegerea unei soluții și a unui integrator
- Planificarea proiectului & startul
- Construcția
- Testare & Lansare
Pregătirea cerințelor
Definirea cerințelor este primul pas în procesul de construire a magazinului online și este unul foarte important. Soluția pe care o vei alege depinde în mare măsură de care sunt nevoile tale. Integratorii și soluțiile cu care vei discuta vor oferi soluții bazat pe aceste cerințe. Așadar, o treabă bună în această fază te va scuti de multe dureri de cap în viitor.
Cerințele de business
Primul lucru pe care va trebui să-l documentezi este contextul business-ului și caracteristicile acestuia: cine sunt clienții tăi, ce vinzi, ce te diferențiază de competiție, ce așteaptă clienții de la magazinul tău etc.
Începe documentația cerințelor (sau cererea de ofertă) cu câteva paragrafe care descriu aspecte generale de business; aceste paragrafe te vor ajuta să clarifici obiectivele și îi va ajuta pe cititori să seteze de la început contextul corect pentru restul documentului.
Funcțiile necesare
Următorul pas este să descrii funcțiile de care magazinul tău are nevoie. Poți începe prin schițarea unor bullet-uri, însă pentru funcționalitățile complexe va trebui să scrii descrieri detaliate. Din moment ce discuți cu profesioniști experimentați în construirea de magazine online nu trebuie să te concentrezi pe nevoi elementare: cerințe precum produse listate în categorii, filtrare, sortare, adăugare în coș sau existența unui checkout sunt lucruri despre care nu trebuie să scrii mai mult de o propoziție, fiind nevoi clare pentru toți cei implicați în discuție. Dacă scrii două pagini despre funcționalități banale și apoi tot două pagini despre funcțiile personalizate importante va rezulta un document greu de citit; cititorilor le va fi greu să observe aspectelele cu adevărat relevante și să-și concentreze răspunsurile asupra lor.
Funcții pe care nu le găsești pe majoritatea altor proiecte din alte verticale, sau funcții pe care știi că le-ai dezvoltat în soluția actuală sunt considerate funcții personalizate. Când le descrii, începe prin detalierea nevoilor de business: de ce este acea funcție necesară, care este rezultatul de business pe care vrei să-l obții și apoi explică modul în care vezi acea funcționalitate. Dacă te concentrezi pe problema pe care vrei să o rezolvi și nu pe soluția pe care o vezi la acea problemă, vei deschide o discuție constructivă care poate duce la o soluție mai bună la problema ta.
Cerințele tehnice
Dacă ai preferințe pentru tehnologiile utilizate, le poți descrie în această secțiune, dar îți recomandăm să le prezinți ca și preferințe și nu cerințe fixe. Exemple de cerințe tehnice care ar putea fi relevante:
- un frontend PWA (Progressive Web Apps) pentru un user experience îmbunătățit
- un backend Magento din moment ce echipa ta deja e familiară cu această platformă
- utilizarea unei platforme Open Source
Cerințe non-funcționale
În final, prezintă cerințele pe care le ai legat de viteză, accesibilitate, back-up-uri, usability și altele, astfel încât companiile cu care discuți să poată ține cont de acestea când propun o soluție.
Validare
Felicitări! Ai creat cererea de ofertă pe care o poți utiliza în discuțiile cu integratorii și soluțiile pe care le iei în calcul pentru proiectul tău.
Dar înainte de a trece la următoarea etapă, este imperativ să se valideze tot ce s-a pregătit cu restul echipei și persoane de decizie din companie.
Lipsa de aliniere internă asupra cerințelor pentru noul magazin este rețeta garantată pentru un eșec de proporții.
Urmează
În următorul articol vom continua cu recomandările legate de alegerea soluției și integratorului pentru construirea noului magazin online.