Înapoi la știri

Notificările Push pe PWA în curând pe iOS

Vlad Stănescu1 min de citit

  • noutati

PWA este o tehnologie excelentă și promite o experiență pe dispozitivele mobile la nivelul aplicațiilor native. Android a fost sistemul de operare care a condus în implementarea funcționalităților PWA, pe când iOS a fost tot timpul cu un pas în urmă. Aceasta a fost tot timpul o problemă majoră, deoarece optimizarea experienței utilizatorului nu poate ignora (în unele piețe) jumătate din audiență.

Funcționalitatea principală care lipsea pe iOS era cea de notificări push, iar unii spuneau că niciodată nu va fi implementată de către Apple, deoarece și-ar canibaliza business-ul de AppStore.

Funcționalitatea de adăugare la home-screen a avut, și încă are, o implementare non-standard care se bazează pe funcționalitatea de bookmark a Safari și nu pe API-urile de PWA. Însă cu puțin ghidaj vizual, utilizatorii puteau fi ajutați să-și “instaleze” aplicația PWA. Cu notificările push însă nu exista nici un truc care să poată rezolva problema.

Știrea de azi este o descoperire făcută în beta-ul iOS 15.4 folosind PWA feature detector:

PWA Feature Detector iOS 15.4

Acest tool detectează Push Notification API ca fiind prezent pe Safari pe versiunea “15.4 Mobile”. Dacă citești asta după lansarea publică a iOS 15.4, acest articol este o știre a trecutului, însă astăzi ea reprezintă un milestone în adopția PWA.